joi, noiembrie 21, 2024
5.5 C
Bujoreni

Sfânta ipocrizie sau cum i-a oferit preotul Ciprian Mega lui Putin un ceas cu defect întârziat

Must read

În sfârşit, am aflat din gura controversatului preot şi regizor Ciprian Mega de ce s-a întâlnit cu Vladimir Putin. Ei bine, ca să-i ofere un ceas stricat. Pe scurt, preotul s-a dus la festivalul de film de la Moscova pe persoană fizică şi pentru a-l determina pe Putin să salveze lumea cea stricată. Cum poate fi salvată lumea de către cel care tocmai îi dă foc e însă o enigmă, pe care nici chiar Duhul Sfânt n-o poate pătrunde şi, bănuiesc, preotul nostru regizor nici atât, oricâte tâmpenii ar debita.

[…]

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, conform G4Media: A te întâlni și întreține amical cu cineva considerat criminal de război la nivel internațional, a declara că ai făcut asta cu gândul la binele țării (țărișoarei) și al Bisericii tale, deși ele – care s-ar putea să știe ceva mai multe decât tine despre propriul lor bine – s-au poziționat public ferm și limpede în consonanță cu Europa și în legătură cu răul imens al unui război de agresiune asupra unui stat liber și suveran, această atitudine sfidătoare și cinică dezonorează și descalifică crunt din punct de vedere moral și intelectual.

Paul Palencsar, teolog și jurnalist, conform Hotnews: …Prezența preotului ortodox român Ciprian Mega la Moscova este rușinoasă și dezamăgitoare. Participarea sa la un festival de film, susținut direct de regimul dictatorului Putin, legitimează crimele pe care dictatorul rus le comite în Ucraina și în Rusia (…) Vanitatea de a păși pe covorul roșu și, eventual, decernarea unui premiu, l-au transformat pe Ciprian Mega în idiotul util al lui Putin. Totuși, premiile trec, rușinea rămâne.

mai mult la:

Sfânta ipocrizie sau cum i-a oferit preotul Ciprian Mega lui Putin un ceas cu defect întârziat

 

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article