duminică, noiembrie 24, 2024
-1.1 C
Bujoreni

Primăria se va deschide publicului larg sâmbătă, 13 mai, între orele 18:00 şi 24:00 cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor

Must read

🌃Pentru al treilea an consecutiv, palatul care găzduieşte Primăria se va deschide publicului larg sâmbătă, 13 mai, între orele 18:00 şi 24:00 cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor.

🌃 Invit toți bucureştenii şi turiştii să viziteze atât sediul Primăriei, cât și curtea interioară unde vor fi întâmpinați de expoziţii de urbanism, proiecţii de filme istorice şi documentare, dar şi concerte de muzică interbelică şi instalaţii participative prin care vor redescoperi istorii ale oraşului nostru.

🌃 Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, Asociaţia Turism Istoric, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti.

🌃 De Noaptea Muzeelor bucureștenii și turiștii pot vizita muzeele și casele de cultură ale Municipiului București unde publicul va fi purtat în incursiuni culturale în epoci și locuri diferite.

🌃Programul poate fi accesat aici noapteamuzeelor.org/muzee/bucuresti/

 

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article