Procesul a început cam atunci când nu mai aveai voie să lași repetenți și când n-ai mai putut să-i spui prostului prost ca să nu-i lezezi sentimentele. Când premiile, concursurile, olimpiadele au început să fie considerate elemente ale unei culturi oprimatoare și au fost înlocuite cu un reparator egalitarism la limita de jos.
Noi singuri ne-am făcut praf educația, înlocuind efortul cu „dezvoltarea personală” și omul educat cu omul cu diplomă. Cu cât mai puțină știință de carte, cu atât mai multe fabricile de diplome. Cu cât mai puține dileme, cu atât mai multe certitudini. Cu cât mai puțină rațiune, cu atât mai mult fanatism.
Democratizarea accesului la diplome a făcut ca ele să nu mai valoreze nimic. Mă uit la diverse profiluri de social media ale unor inși care se declară absolvenți de studii superioare și care, pur și simplu, atunci când scriu, dovedesc că sunt niște analfabeți. Mă gândesc cu strângere de inimă că și în profesiile lor sunt la fel.
Rețelele sociale au desăvârșit procesul și au dat voce unor „legiuni de imbecili”, ca să folosesc o expresie atribuită lui Umberto Eco. Nu pot să scrie o propoziție fără să-și taie degetele cu toporul, dar „îl fac praf” pe Cărtărescu și „combat bine” despre geopolitică. Au păreri ferme despre orice, dar nu au capacitatea să se exprime decât la nivelul de „Marș, mă!”
