miercuri, octombrie 30, 2024
7.8 C
Bujoreni

Insolent.ro : Clubul de Presă din parohia lui Cozmin Guşă şi Roşca Stănescu, doar o cacealma sau jalnică înșurubare pentru experimentare

Must read

Trâmbițata lansare a Clubului de Presă pe care Cozmin Guşă şi Sorin Roşca Stănescu, ca să-i amintesc doar pe ei, vor să-l clădească pe năsălia defunctului Club Român de Presă a fost doar o cacealma. Una care, în opinia mea, trebuia să convingă un crai bogat de la răsărit că investiția merită. De altfel, e de notorietate, o mare parte dintre cei care clamează că sunt gata să pună bazele noului edificiu de presă au un discurs aproape identic cu al propagandiștilor lui Putin de la Moscova.

Am spus cacealma fiindcă, deunăzi, iniţiatorii Clubului de Presă anunţau că în componența acestuia s-ar afla j’dă entităţi de presă importante ca şi sute jurnalişti aflaţi într-o droaie de redacţii mai mici sau mai mari. Ba chiar am fost anunţaţi că 521 de ziarişti de la instituții cunoscute de presă din toată ţara s-au înscris deja cu entuziasm în Club. Nici vorbă. O minciună cât Casa Poporului sau, ca să mă exprim elegant, o ficţiune de două parale. Spun asta pentru că imediat ce s-a publicat lista celor 521, B1TV, România TV, Evenimentul Zilei, Capital, Antena3, ca să dau doar câteva exemple, au reacționat dur, dezmințind că fac parte din CP. De pildă, televiziunea controlată de Dan Voiculescu arăta că informațiile referitoare la apartenența Antena3 CNN la un ‘club de presă’ sunt integral false, avertizând că toată tărăşenia se poate tranşa la tribunal.

mai mult la Insolent.ro

Clubul de Presă din parohia lui Cozmin Guşă şi Roşca Stănescu, doar o cacealma sau jalnică înșurubare pentru experimentare

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article